Gremiul Levantin
SINCE 1826
Incă din Evul Mediu Braşovul a constituit un punct de legătură Comercială şi culturală între cele trei Ţări Române: Transilvania, Muntenia şi Moldova, dar şi între spaţiul românesc şi cel al Orientului şi, respectiv, cel al Europei Centrale.
În secolul al XIX-lea oraşul Braşov continuă să reprezinte un important emporiu comercial, un rol important în viaţa economică deţinându-l negustorii români, care controlau comerţul braşovean încă de la jumătatea secolului al XVIII–lea.
Acest fapt este confirmat de numărul firmelor comerciale româneşti (109) , net superior celor să seşti (23), existente în anul 1845.
“Negustorii români deţineau la acel moment 88% din importul operat prin Braşov şi 94,77% din export.”¹ Această realitate economică era determinată, printre altele, de apetitul românilor pentru comerţ, precum şi de uşurinţa cu care relaţionau cu confraţii lor din Principate, zona spre care era îndreptată cea mai mare parte a exportului braşovean.²
Preocuparea românilor braşoveni pentru comerţ i-a determinat să se asocieze în cadrul mai multor instituţii cu caracter economic. Astfel, în 1826 a fost creat „Gremiul român de comerţ levantin”, ce „controla 90% din comerţul en-gros şi care era compus, în 1854, din 93 de firme şi un număr de 168 de membri.”³ În 1835 a luat fiinţă „Casina neguţătorească”,ce a fost cunoscută ulterior sub numele de „Casina română” şi care constituia un fel de bursă a negustorilor.
Tot în 1835 a fost înfiinţată la Braşov Casa de economii, iar în 1851 Camera de Comerţ . În secolul al XIX - lea, cuantumul exporturilor cât şi al importurilor braşovene realizate către şi dinspre Principatele Române era cu mult mai ridicat decât spre spaţiul ungaro – austriac .De asemenea, comerţul cu Principatele Române oferea Braşovului posibilitatea de a se conecta la tranzitul de mărfuri orientale,aduse din spaţiul Imperiului Otoman.
Aplicarea Regulamentelor Organice, începând cu 1831 în Muntenia şi 1832 în Moldova, a oferit acestor provincii o mai mare libertate de comerţ, de acest fapt beneficiind şi Braşovul, prin vama căruia s-a tranzitat, în anii 1851 -1852, o medie anuală de „50.000 kg de grâu şi aproape 2,5 milioane kg de secară şi porumb.”⁴
Interesul braşovenilor pentru produsele aduse din România este demonstrat de informaţiile furnizate în paginile „Gazetei Transilvaniei”, care oferă preţul cerealelor în portul Brăilei, precum şi pe cel al colonialelor (aici intrând zahărul carpatin, orez de Italia şi englez, portocale, lămâi, migdale)⁵. Totodată, în a doua jumătate a secolului al XIX –lea oraşul a fost tranzitat de cantităţi numeroase de marfă ce erau destinate României, „încât nu mai încap nicăieri”⁶, fapt relatat în 1877 de „Gazeta Transilvaniei” editată de Iacob Mureşianu.
Varietatea de produse vândute în târgurile braşovene era foarte mare, cele mai tranzacţionate mărfuri fiind cerealele, vinul, peştele şi vitele. Spaţiul de desfacere a produselor s-a mărit treptat pe parcursul secolului al XIX-lea, iar organizarea riguroasă a acestuia a fost reglementată prin diferite hotărâri ale edililor. Astfel, prin Regulamentul de funcţionare a târgului braşovean, adoptat pe 22 aprilie 1857, se stabileşte piaţa pentru fiecare produs în parte. Erau menţionate în acest regulament piaţa de cereale, piaţa produselor din lemn, piaţa de lemn de construcţie şi zarzavaturi, piaţa de fân, târgul de vite (boi şi cai), târgul de ceapă şi vin, târgul de alimente (care constituia Piaţa Mare) şi târgul de produse meşteşugăreşti.⁷ Arealul ocupat de toate aceste pieţe pornea de la Poarta Schei şi Liceul Sportiv, atingea porţiunea de sub Cetăţuie înspre str. Nicolae Iorga şi începutul străzii Lungă, precum şi capătul străzii Republicii dinspre Modarom.
Târgul de alimente cuprindea 11 sectoare printre care se numara pentru vânzătorii de păsări vii si tăiate, ouă, unt proaspăt şi topit, miere, oţet, carne vânat şi purcei; pentru vânzătorii de brânzeturi şi lapte de oaie, pentru cei ce vindeau pâine de tară, ca şi cei ce vindeau flori şi ciuperci; pentru vânzătorii de zarzavaturi, lapte şi brânză de vaci, peşte sărat, fasole verde, morcovi; pentru vânzătorii de fructe şi pentru cei ce comercializau struguri, pepeni, castane, turtă şi mied; pentru vânzătorii de ulei de in, seminţe de in şi turte de in, pentru cei ce vindeau făină cu amănuntul, tărâţe şi terci, precum şi pentru vânzătorii de peşti vii şi raci.⁸ Din această enumerare, putem să înţelegem mai bine tipul de produse alimentare căutate şi consumate de populaţia braşoveană în secolul al XIX-lea.
Toate aceste mărfuri se vindeau la Braşov atât în cadrul celor două târguri anuale (unul primăvara, în aprilie, şi celalălalt toamna, în noiembrie), cât si la târgurile săptămânale, care, începând cu secolul al XVIII-lea, se ţineau marţea şi vinerea. Preţurile la Braşov erau fixe, „numai la târg trebuia să te tocmesti si sa nu oferi decat jumatate din pretul cerut ». Produsele comercializate ilicit erau confiscate, negustorii straini nu trebuiau sa ramana mai mult de 14 zile in oras si erau obligati sa se cazeze in anumite locatii.
Pentru comerciantii ce poposeau la Brasov au fost ridicate, incepand cu secolul al XV-lea, o serie de hanuri. Unele dintre acestea sunt semnalate in secolul al XIX- lea, cum ar fi « La Vulturul de Aur », « Hanul Rosu », « La soarele de aur », « La pomul verde », « La Cerbul de Aur », « Coroana », o parte dintre ele transformandu-se ulterior in hoteluri. Aceasta preschimbare s-a datorat atat modernizarii urbane, cat si disparitiei carausiei prin deschiderea o data cu 1873, a liniilor ferate ce deserveau Brasovul.
¹Dan Pavalache, Cronică de Braşov, Editura Haco International, Braşov, 2005, p. 310.
²Constantin Catrina, Ion Lupu, Braşov –monografie , Editura Sport- Turism, Bucureşti, 1981, p. 77.
³Iosif Marin Balog, „Arii de atracţie şi reţele de relaţii economice între sat şi oraş şi modernizarea economică a Transilvaniei la mijlocul secolului al XIX-lea (1850 -1875), în „Ţara Bârsei” nr. 3, Braşov, Editura Graphica Print, 2004, p. 40.
⁴Dan Pavalache, op. cit., p. 327.
⁵Gazeta Transilvaniei, 20 din 22/10 martie 1873.
⁶Gazeta Transilvaniei , 83 din 4 noiembrie/23 octombrie 1877.
⁷Nicolae Dunăre,Ţara Bârsei –monografie, vol. 2, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1972, p.101.
⁸Ibidem, pp. 101-102.